Datorită situației de criză mondială în care ne aflăm de peste un an de zile, un grup de români din diverse domenii:
– virusologi, imunologi, biochimiști, bioeticieni, medici, geneticieni;
– cercetători în domeniul undelor electromagnetice, fizicieni, matematicieni;
– juriști, jurnaliști, economiști, consultanți în geopolitică, specialiști IT, analiști în securitate națională,
împreună cu alți colaboratori, au constituit o echipă de cercetare a pandemiei, a realităților și manipulărilor, efectelor ei cunoscute deja sau în curs de desfășurare.
Ne unește, așadar, aflarea adevărului despre prezentul din viețile noastre, despre eventualele lui cauze și posibila desfășurare a evenimentelor în viitor.
Bazându-ne pe faptele unor decidenți naționali și internaționali , pe lângă alte date, dovezi și informații, am putut constata, din ce în ce mai limpede și zi după zi, că această criză este una subordonată dorințelor de putere și control ale unui grup parțial cunoscut, după cum înșiși membrii acestuia sau reprezentanții lor ne-au transmis, de foarte multă vreme.
În urma cercetărilor și analizelor efectuate pe date publice oficiale, pe informații ale unor autorități academice de nivel mondial, precum și a unor dovezi din realitatea imediată avem, la această oră, un set de fapte și ipoteze care vă vor fi prezentate pe măsură ce pot fi dezvăluite și care, în rezumat, indică faptul că ne aflăm în plină desfășurare a unui genocid planetar.
Afirmăm și susținem că mobilizarea și unificarea eforturilor tuturor oamenilor în fața acestui pericol de extincție planetară are o importanță pe care istoria nu a mai cunoscut-o vreodată.
Depopularea accelerată a planetei are loc chiar acum, sub privirile noastre. Vaccinarea este folosită pentru a selecta și opri un număr stabilit dintre cei mai docili oameni sănătoși sub 65 de ani, din diverse zone geografice și în special din categorii profesionale utile.
Aceste filtre de selecție (operabile prin intermediul formularelor de înscriere pentru vaccinare) pe care le-am studiat dovedesc că, spre exemplu în România, nici politicienii, militarii, cei din serviciile secrete sau autoritățile în general nu vor primi un anume vaccin „salvator” (vom dezvolta la momentul oportun), deoarece s-au vaccinat deja.
Pe scurt, odată ce grupul care orchestrează așa-zisa pandemie va atinge numărul (500 – 700 milioane) necesar de docili, va declanșa una sau mai multe arme de tip biochimic (viruși mortali), electromagnetic (5G), vor activa anumite elemente din corpurile unor vaccinați special pentru a acționa anarhic (vedeți declarația CDC cu privire la zombie RO , sursa CDC- EN) și alte posibile mijloace pe care le studiem în prezent.
Așa cum știți, cei vaccinați cu mARN sunt susceptibili de modificări ale ADN-ului. Dacă un astfel de scenariu ar avea o probabilitate, oricât de mică, pentru a deveni realitate, numai un bolnav sau sinucigaș nu ar lua în calcul să contacteze imediat echipa care lansează acest apel, pentru a afla cum poate ajuta la împiedicarea acestui plan de extincție.
În acest context, analiza noastră arată că, dacă ne înșelăm, putem pierde doar timpul și resursele alocate, dar dacă nu ne înșelăm, lipsa de reacție ne va fi tuturor fatală: oameni din societatea civilă, politiceni, militari, angajați ai oricăror structuri din stat etc.
Soluția este unirea noastră pentru a opri vaccinarea, deoarece unul dintre vaccinuri (conform datelor obținute) este cel care va proteja pe cei 500- 700 milioane de docili selectați, restul, indiferent cu se vaccinează, sau chiar dacă nu se vaccinează, sunt vizați pentru a fi omorâți prin metodele menționate.
Numai unificarea tuturor forțelor conștiente și aducerea împreună a determinării acestora mai pot salva de la apropiatul dezastru planetar!
În această lumină, nici un fel de interes sau argument individual, de familie, național sau economic nu mai au vreun sens ori valoare.
Dacă ai ști că în trei-patru luni vei muri și singura șansă să te salvezi și să îi salvezi pe cei dragi este unirea, ce ai face?
În situația în care și tu consideri că soluția este unirea, vino alături de noi.
Echipa OAMENI PENTRU VIAȚĂ – SPRE PAGINA DE CONTACT