De ce Ministerul Apărării și alte oficialități minimalizează riscul intrării României în război ? – video

Pentru cei care nu răbdare și nici nu sunt interesați să miște ceva în a-și apăra viața, o să dăm un răspuns scurt, urmat de detalii și conexiuni pentru ceilalți.

Ascunderea adevărului, sau mai exact a unei probabilități mari și în creștere, despre un posibil război extins, este o datorie de facto a autorităților din motive lesne de înțeles: Panica populației trebuie evitată, potențialul inamic nu ar trebui să sesizeze dimensiunea reală a pregătirilor de război, iar la nivel politic și diplomatic să se păstreze aparențele necesare.
Toate acestea sunt lucruri normale și ar trebui să le apreciem ca atare, ba chiar cu o doză de pozitivitate. Totodată suspectăm apariția unor „ordine de mobilizare” false ca fiind o operațiune de acoperire a adevăratei chemări la mobilizare. 

Acum să vedem de ce totuși ascunderea adevărului în cazul nostru nu este un act de normalitate și profesionalism, ba chiar poate fi suspectat ca un act de trădare, de subjugare a propriului popor (e adevărat că pare Teoria Conspirației, doar și autoritățile au cetățenie română) de complot în favoarea unor interese străine.

În Plandemiei, încă de la început, au apărut astfel de chemări la Centrele Militare pentru actualizarea datelor, iar unele au fost urmate de înmânarea unor ordine de chemare la instituirea stării de asediu, la instituirea stării de mobilizare, precum și la instituirea stării de război.
După aceea aceste chemări și înmânarea ordinelor nu au încetat, iar declarațiile oficiale ale MApN au continuat retorica „normalității” acestor activități pe motiv că normele legale cer ca acest lucru să se facă periodic.

Au fost și sunt destule mărturii ale unor ofițeri în rezervă, ale unor cunoscători ai legii, ale oamenilor în general, care au contrazis această retorică, pentru simplul motiv că așa ceva nu s-a executat în ultimii 30 de ani până la momentul Plandemiei, sau cel puțin nu au avut aceeași amploare și nici nu s-a vorbit în spațiul public despre astfel de chemări până acum.

Privind cu responsabilitate și discernământ asupra faptelor, asupra declarațiilor oficiale și mai ales asupra contextului intern, zonal și internațional, se ridică în mod firesc întrebări legate de cauzele reale ale acestor ordine.

Succesiunea unor evenimente, împletite cu abilitate după cum se poate constata azi, actele oficiale ale autorităților române de implicare fățișă în conflictul dintre Rusia și Ucraina, precedentele în limitarea unor drepturi esențiale, prezența simultană cu Plandemia a unor efective militare internaționale pe teritoriul UE (Defender-Europe 20 , https://shape.nato.int/defender-europe ) și lista poate continua… au dus la o stare generală de neîncredere în ceea ce ne informează oficialii.

Totuși cel mai grav nu este actul de informare/dezinformare ci ceea ce poate ascunde și mai ales consecințele nefaste care se prefigurează.

Dacă România ar fi fost condusă (am prefera să fie administrată și nu condusă cu o rea voință evidentă) timp de 32 de ani spre prosperitatea poporului român, sau cel puțin ținută într-o stare de echilibru economic, social, justițiar etc. atunci nu am fi avut motive de îndoială, dar sunt susținute de fapte și dovezi. De aceea apartenența la structuri internaționale continentale sau transcontinentale, în fața unui posibil război extins, ne dau fiori pe bună dreptate – contrar declarațiilor „liniștitoare”.

În cheia celor de mai sus putem „decripta” (în fapt e aproape pe față, deloc „criptat”) că pentru poporul român ceea ce se întâmplă și ceea ce va urma este o uriașă operațiune psihologică, parte a unui război hibrid în care Armata Română; cea care „se supune poporului” constituțional”, nu (mai) este garantul „suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.”

Este adevărat că odată depus jurământul militar trebuie să te supui legilor și regulamentelor militare, dar mai ales trebuie să respecți ceea ce stă la baza lor și anume prima parte a articolului 118 din Constituție: „ Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului…”. și să nu uiți că ordinele ilegale sau suspect a fi ilegale, trebuiesc verificate și denunțate de îndată pentru ca tu, cel care ai jurat, să nu ieși în afara legii, doar pentru că „ordinul se execută, nu se discută”.

Armata prin comandații superiori, prin Ministerul Apărării, prin comandantul suprem – președintele țării, trebuie să dovedească că se supune exclusiv voinței poporului. Este tot mai evident că nu este așa și mai ales că poporul nu are mijloacele legale (clare și ușor de aplicat) pentru a putea supune insituția de apărare voinței lui „suverane”.

Intrarea în UE și în NATO au fost făcute în mod înșelător sub pretextul modificării constituției în 2003, când prin adaugarea articolelor 148 și 149 s-a permis ca aceste acte de aderare să fie făcute prin lege și nu prin referendum național. Știm bine și nu este cazul să dezbatem acum, că la aceea vreme (2003) ca și astăzi de altfel, populația vota prin inducere în eroare, după cum dictează propaganda mass-media și interesele unor grupări care mai degrabă caută interese străine de poporul român, decât bunăstarea acestuia.

Așadar azi culegem roadele a tot ce am făcut noi ca popor, dar mai ales a ceea ce nu am făcut.
Dar, autoritățile ?!
Ei, cei cu nume și prenume, de la vârf în jos, au purtat și vor purta responsabilitatea morală și penală unde este cazul, asupra tuturor actelor de predare a țării unor puteri străine.

Uitându-ne la această expunere succintă a unei situații de fapt, ne putem întoarce la întrebarea: „De ce Ministerul Apărării și alte oficialități minimalizează riscul intrării României în război ?”

Fiindcă evidența faptelor știute, trăite de poporul român, arată clar reaua voință, nu are sens să ne agățăm de „normalitatea” argumentelor pe care le-am invocat la început (evitarea panicii, secretul față de inamic, diplomația etc.).

Ceea ce se încearcă de fapt este tocmai ascunderea punerii poporului român într-o situație de viață și de moarte, executată în mod voit și premeditat, prin acte de trădare, corupție și supunere unor forțe străine.
Toate acestea fiindcă poporul poate suporta mult, dar atunci când va ști că nu mai are ce pierde va deveni imprevizibil și un real pericol pentru uneltirile acestor dușmani interni și externi.

De asta le este frică, de asta se tem, aici se va ajunge cu toate uneltirile și operațiunile psihologice…

Poporul român nu va mai avea nimic de pierdut, fiindcă ultimul lucru pe care îl poți pierde este viața și acolo intervine contratacul fără frică.

„Ce-am avut și ce-am pierdut ?!” – este o vorbă din popor care se aplică la aproape orice, dar mai ales când știi că vei fi omorât dacă nu te aperi cu îndârjire.

În imagine avocatul Aurel Moldovan, ofițer în rezervă al Armatei Române și fost polițist criminalist.

(Visited 825 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.