Scurt manual de supraviețuire – Ce conține rucsacul – Unde ne adăpostim

      Pentru cei care înțeleg momentul și de ce e cazul să își pună rucsacul la ușă recomand să treacă direct la detaliile de conținut de mai jos, unde am enumerat (esențial, mediu și extins) necesarul pentru supraviețuirea în natură, în situații critice, când contactul cu „societatea” nu este recomandat.
Totuși, chiar și voi ar fi bine să aruncați un ochi asupra sfaturilor despre cum și câți ne deplasăm în situații critice, ce drumuri folosim sau nu, ce locații sunt mai ferite sau mai adecvate, cât de important este discernământul și cum să folosim cu mare atenție informațiile de orice natură pe parcursul perioadei de supraviețuire.

Pentru sceptici am să spun doar ce a pățit bunicul: A făcut pneumonie și a murit.

Așa și?!

A făcut pneumonie în pădure la câțiva kilometri de casă fiindcă 20 de ani cărase clești și sârme, cuie și buloane, pelerina de ploaie chiar și vara și altele… De data asta a zis: Dacă 20 de ani le-am cărat și niciodată nu a fost nimic, nici ploaie vara, nici roată ruptă la caruță, acum le las acasă că m-am săturat să le pun în căruță. A ajuns la pădure într-o zi de vară și a plouat de s-au inundat drumurile  și s-a rupt o roată, a bătut vânt rece după ploaie și a murit la trei zile. Fiți sceptici!

Situații în care supraviețuirea cu părăsirea casei și retragerea în „natură” sunt singurele șanse de a mai trăi o zi sau „toate zilele omului” nu avem decât câteva, dar vă las pe voi să ghiciți care sunt restul fiindcă eu o să mă refer doar la război.

Câți ne deplasăm?

1. Grupurile mai mari de 3-4 persoane sunt mai vizibile și mai predispuse la disensiuni în momentele grele, dar sunt și vulnerabile în fața unor situații mai dificile, cum ar fi: întâlnirea cu prădători umani sau sălbatici, îmbolnavirea/accidentarea unui membru și necesitatea transportării lui, paza prin rotație, vânatul, construirea de adăposturi, aprovizionarea etc. De asemeni contează dacă sunt copii, femei, bătrâni sau bolnavi deplasabili dar care pot încetini grupul, raportul minim este de doi bărbați la maxim doi vulnerabili.
Exemple: copil, femeie, bărbat, bărbat = grup echilibrat, copil, femeie, doi bolnavi/bătrâni, doi bărbați = grup vulnerabil. De aceea este bine să vorbiți de pe acum cine, câți și cum. Este adevărat că nici apropiații nu îi putem alege ușor și nici momentul critic nu vine neapărat anunțat, de aceea prezența de spirit, intuiția, calmul și pregătirea anterioară vor face diferența.

2. Grupurile de peste 10 persoane este bine să stabilească niște reguli clare pentru situațiile când trebuie să se împartă în grupuri mai mici fiindcă nu se mai pot deplasa împreună din varii motive. Trebuie să se stabilescă clar cine formează fiecare celulă (atenție să fie echilibrată) care este direcția de deplasare și care sunt punctele de întâlnire, cum se împart bagajele și proviziile, care sunt reperele de siguranță și mijloacele de semnalizare etc.

Cum ne deplasăm?

1. Vom fi tentați să folosim autoturisme sau alte mijloace de transport și nu este nimic greșit dacă momentul, traseul și posibilitatea de a atrage atenția nu ne sunt defavorabile. De asemenea trebuie ținut cont ca la deplasarea cu autoturismul să nu cădem în ambuteiaje mai ales în orașele mari, zone cu risc (unități militare, depozite, fabrici, căi ferate, rafinării etc.) pe poduri și în tuneluri. Mai bine trimitem un cercetaș înainte sau renunțăm la confort decât să avem necazuri mai mari. Deplasarea cu autoturismul se face de preferat ziua, noaptea fiind prea vizibil datorită luminilor.

2. Deplasarea pedestră este recomandat să se facă pe timpul nopții atunci când traseul este cunoscut sau nu prezintă riscuri de teren (munte, ape, teren prea accidentat) în aceste situații se folosește cât se poate lumina din zori sau înserarea. Pe parcursul deplasării nu vorbim decât strictul necesar, în șoaptă sau sub un înveliș, foaie de cort, patură termică etc. Cei care trebuie să se consulte mai mult se acoperă și discută punctual în timp ce ceilalți stau la distanță și păzesc atenționând totodată dacă vorbesc prea tare.

3. Dacă ascultăm radioul ne acoperim și ținem volumul mic cu aparatul la ureche, totuși infomațiile în astfel de vremuri sunt foarte înșelătoare și prea puțin credibile, cântăriți bine ce să credeți și verificați cum puteți, eventual trimiteți cercetași etc. Captarea undelor radio prin receptorul folosit la informare și mai ales folosirea des și îndelungat a stațiilor radio de emisie-recepție pot fi interceptate (prin radiogoniometrie sau alte metode moderne) și de aceea este recomandat să nu le folosiți decât dacă este strict necesar pentru a nu fi depistați. Nu uitați să le opriți de fiecare dată după utilizare! Uitați de telefoanele celulare, chiar și modelele vechi etc. = vulnerabilitate.

4. Deplasarea se face ținând cont de obiectivul propus, starea membrilor, stare meteo, eveniment critic etc. Pauzele, apa, mâncarea, căldura, somnul sunt esențiale la fel de mult ca viteza de deplasare, adăpostul și evitarea contactelor nedorite.

5. Focul vă este prieten și dușman, flacăra și fumul trădează, folosiți ziua sau în spații natural izolate, lemnele uscate nu scot fum foarte vizibil, nu stingeți cu apă (scoate abur) acoperiți cu pământ.

Atenție la noii „prieteni”, nu fiți lupi, dar nici oi! După un timp și cei vechi pot fi „noi”.

Locații?!

1. În situațiile de criză nicio locație nu este sigură 100%, la fel traseele și oamenii, totul este despre neprevăzut și prezență de spirit, gestionarea cu calm dar și luarea unor decizii fulger.

2. Fermele din câmp, mănăstirile și casele izolate pot fi un loc unde să vă adăpostiți o zi, maxim două, dar ele sunt vizate și de soldați și de prădătorii umani. Puneți pază și plecați de îndată ce v-ați refăcut. Dacă totuși situația impune (imposibilitate de deplasare, casa e chiar ferită de drumuri etc. ) luați măsuri de apărare și evacuare rapidă. 

3. În păduri (câte mai sunt…) staționați/campați pe termen lung departe de cărări etc. Căutați movile și săpați la baza lor dacă se poate, așa aveți mai mult adăpost/căldură și protecție de gloanțe, atacuri surpriză etc. Folosiți crengi și ce materiale impermeabile aveți pentru acoperiș/pereți. Faceți gropi oricât de mici la 50-100m de locație și puneți crengi și frunze pentru a auzi zgomotele musafirilor nedoriți.

Pază permanent!!!

Primul ajutor!

1. RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ 

Prima dată eliberăm căile respiratorii: cu o mâna pe frunte împingem capul victimei pe spate, cât se poate de mult, și cu mâna cealaltă îi ridicăm bărbia. Verificăm respirația și pulsul. Dacă nu respiră începem respirația gură la gură simultan cu masajul cardiac.

Vă poziţionați mâinile, una peste alta, cu podurile palmelor în centrul toracelui victimei (fără să sprijiniți degetele pe el) și veți comprima sternul aproximativ 4-5 cm adâncime. Frecvenţa compresiilor trebuie să fie de 100 de compresii pe minut, la fiecare 30 de compresii două respirații gură la gură cu nasul victimei prins între două degete (vizionați pe net etc.)  Copilul sub un an, adică sugarul, trebuie ventilat artificial prin gură și prin nas concomitent. Nu vă opriți până nu respiră, dacă se poate faceți prin rotație!

 2. Garoul în caz de răni deschise la artere

Garoul se aplică numai dacă sângerarea este rapidă și cu debit mare la artere (o recunoaștem după cum este eliberat sângele din arteră – sare efectiv în jeturi din primele secunde). 
Dacă nu avem un garou elastic, folosim curea, fular, tricou rupt etc., dar banda să nu fie subțire și nu se aplică direct pe piele. Garoul se strânge deasupra rănii, se slăbește la fiecare 15 minute puțin și nu se ține mai mult de 2 ore… între timp rezolvați rana (curățare, extracție, atele dacă este cazul, coasere).

3. Imobilizarea fracturilor

Atelele trebuie să fie cât se poate de rigide și ușoare, suficient de lungi încât să prindă partea de sub și de deasupra fracturii, se poziționează pe ambele părți ale membrului după ce a fost curățat și pansat, apoi se înfășoară și se leagă pe toată suprafața. Brațul se imobilizează de gât iar pentru picior se improvizează o cârjă dintr-o cracă cu un capăt în V destul de rezistentă pentru susținerea greutății corporale.

Haine, echipamente și conținut rucsac de supraviețuire (o să revin cu liste de prețuri de pe diverse site-uri)

Iarna și nu numai este recomandat să avem echipament de munte (dacă este vară punem lucrurile groase în rucsac) așa că încercăm să avem la îndemână și să plecăm îmbrăcați cu următoarele:

  • fes, fular sau cagulă, mănuși;
  • fleece (bluză termică) sau pulover gros/hanorac bumbac;
  • bocanci termici/rezistenți la apă și cu talpă de aderență;
  • pantaloni de munte sau combinezon (cine nu are… blugi peste trening bumbac etc.);
  • geacă de iarnă/vânt/ploaie;
  • brâu susținere mijloc (ajută la drum lung/pantă/greutate etc.

Bani numerar/orice bun mic și valoros pentru schimb/troc. Radio cu baterii, solar sau cu manivelă (de preferat) unde LW, MW, AM/FM.

Rucsac esențial (mai mare decât un rucsac de școală) – maxim 10 kg femei/15 kg bărbați (conținut ideal, puneți ce puteți/aveți)

  • Apă normală pentru start 4×0,5l

  • Apă doar pentru urgențe (cu pastile decontaminare sau comercială specială cu termen lung de păstrare) 2×0,5l

  • Sistem de purificare apă comercial sau pietriș fin, nisip din natură, carbune activ (se cumpără) bumbac, ciorapi dress- se taie un bidon de plastic la fund și se găurește dopul, se îmbracă partea cu dopul în dress, în dop se pune bumbac sau altceva textil, apoi un strat de 3-5 cm cărbune activ, apoi nisip 5cm, pietricele 0,5mm alți 5cm apoi se toarnă apa murdară sau nu și se filtrează. Dacă aveți tablete de purificare/decontaminare le adăugați în apă după filtrare.

  • Tablete purificare

  • O țeavă de plastic sau paie suc, furtun de preferat (pentru a putea bea sau extrage apa unde la suprafață este mizerie)

  • Termos

  • Ciocolata cacao 70-80%

  • zahar cubic/plicuri (nu e sănătos pe termen lung dar pentru supraviețuire e esențial)

  • alimente deshidratate

  • batoane energizante

  • batoane proteice

  • biscuiți din cereale

  • pâine uscată/pesmet

  • conserve (maxim recomandat 2-3kg pentru a nu depăși greutatea totală)

  • orez (minim 200g pentru situații speciale)

  • seminte/nuci

  • după caz, alimente pentru nevoi speciale, mâncare pentru bebeluşi, lapte praf, tratamentul zilnic,etc

  • tampoane/ob femei (pot fi folosite și la filtrare apă sau aprinderea focului)

  • șervețelele umede antibacteriene și uscate

  • săpun solid, pastă de dinți/periuță (nu e pentru miros ci pentru bacterii etc.) – prosop mic

  • haine de schimb: 1-2 tricouri bumbac, 1 fleece sau orice pulover/hanorac, 1 pantalon trening, suprapantaloni fâș rezistent apă/vânt, 2-3 perechi șosete și boxeri

  • ace și ață, hârtie și creion/pix, foarfeca și pensetă

  • folie izotermă 

  • trusa medicală (fașe și tampoane, spirt, leucoplast cant mai mari) + vitamina C, magneziu, Diclotard (diclofenac eliberare prelungită-inflamații, dureri mari), Furazolidon, multivitamine, Biomicin (antibiotic natural-Fares), analgezice, Citromicina 30ml BIONOVATIV (antiseptic natural) , lichid antispetic, capsule salcie Favisan(aspirină naturală) , Apireven sau orice unguent încalzitor naturist, termometru

  • ochelari de vedere de rezervă (dacă e cazul)

  • după caz, medicamente pentru boli cronice (diabet, hipertensiune arterială, etc)

  • cei cu boli cronice o lista cu bolile sau act medical/rețetă, în folie impermeabila

  • brichete anti-vânt, fitile bumbac, ulei, spirt/benzină (sticluțe 200-250ml), oglinda mică (amplifică lumina în spații închise și în soare pote fi folosită la semnalizare/foc)

  • lanternă, lampă cu manivelă, baterii potrivite, baterii externe etc.

  • briceag sau trusă multitool, cuțit

  • fierastrău din lanț/sârmă oțel cu două mânere

  • cordelina 5-10m pentru rufe, cort urgență, legat lemne, adapost, etc.

  • patent și sârmă moale/neagră (3-5m)

  • ochelari pentru vedere de noapte buni și pentru praf, viscol (ieftini cu lentile galbene)

  • harta/harti pe judete, busola, fluier

  • petarde/artificii (profitați de sărbători) pentru semnalizare și speriere animale

  • Spray cu piper sau lacrimogen

Rucsac mediu (gen drumeție) – maxim 15kg-20kg, conține ce are rucsacul esențial și în plus următoarele:

  • cană și castron inox/tablă

  • termometru climă, pătură, pelerină de ploaie, mănuși protecție (piele sau za fină)

  • ceaiuri esentiale, ciocolata calda, lapte praf,

  • antialergic, spray insecte sau oțet mere, miere, pătrunjel congelat pentru insecte/paianjeni,

  • adrenalina fiole și seringi/ace
  • cremene/tijă magneziu/amnar etc. carton/cânepă/fulgi de lemn/pastile parafina grătar

  • lupa/lentile ochelari/balon apă = foc

  • toporișcă, lopățică camping

  • banda adeziva watherproof

  • bețe fluorescente semnalizare

  • binoclu/monocular

  • ace pescuit, gută, plută, momeală, băț telescopic, plumb.

  • – praștie și bile, cordelină arc tactic (poate fi folosită și coarda de cort, șnurul de la pantaloni – se desface în fir mai subțire și se torsionează)

Rucsac mare (camping/raniță militară/vânător etc.) – maxim 20kg-25kg, conține ce au rucsacul esențial și mediu împreună plus următoarele:

  • sistem de purificarea apei comercial

  • butelie (250gr)  cu ochi aragaz mini 

  • fructe legume deshidratate, alimente liofilizate

  • sac de dormit + cort ușor

  • mănuși protecție/mixte cățărare)

  • trusă Anti-Venin cu pompă de extracție

  • baton chimic de iluminare (folosit și la semnalizare)

  • mini panou solar
  • autoblocante pentru sfoară, coardă cățărare minim 10m recomandat 30m, ancoră de cățărare, carabiniere min 2-4 buc.
  • stații radio emisie-recepție
  • taser electroșocuri
  • tub cu arc și săgeți.

Am încercat să vă dau cele mai bune aranjamente de rucsac dar voi faceți cum puteți și mai ales cu ce aveți, dar nu așteptați să pățiți ca bunicul meu.

Sunt multe de învățat și experimentat în domeniul supraviețuirii, căutați cărți, video și broșuri etc. Fiți calmi cu voi și cei din jur și mai ales cumpătați cu proviziile.

Doamne ajută să nu avem nevoie, dar nici surpriza nu e bună când e despre viața noastră și a copiilor.

(Visited 233 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.